marius iancu

fotografie, locuri si povesti

Categorie: Locuri

02 Pasajul pietonal Halta Basarab

by marius iancu

Pasajul pietonal ce trece peste Halta Basarab reprezinta pentru mine unul din cele mai dragi locuri din Bucuresti. L-am descoperit prin liceu in timp ce experimentam rute noi catre casa si am fost inca de pe atunci impresionat. In ultimul an l-am vizitat destul de des si i-am cunoscut toate fetele, de la cele insorite si calduroase de vara, pana la cele geroase cand traversatul lui reprezinta un adevarat sport extrem. Mai mereu am avut cu mine o camera si am rapit cateva momente pe care le voi prezenta mai jos.

Print

1Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

5Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

10Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak TRI-X Pan 400 Bw

2Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

12Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

4Canon 5D Mark II + Canon 50 mm 1.8

6Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak TRI-X Pan 400 Bw

IMG_9376Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

3Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak  200

11Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

7Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

Toate cele bune!

Anunțuri

01 Parcul Tineretului

by marius iancu

New Project!

Acesta este primul articol dintr-o serie ce va fi dedicata pasionatilor de fotografie si de plimbari. Articolele vor fi despre diferite parcuri, localitati sau zone si vor curpinde fotografii + localizarea acestora pe harta. Punand in evidenta locuri unde poti descoperi natura, oameni sau peisaje interesante, locuri pe care le-am descoperit in lungile mele plimbari, incerc sa vin in ajutorul celor care trec prin momente mai proaste, momente de plafonare in care parca nu gasesc nimic nou de fotografiat.

Deschid aceasta serie cu un articol despre Parcul Tineretului.

Print

Atentie! Pe harta sunt marcate locurile din care au fost efectuate fotografiile, nu locul fotografiat!

01

Parcul Tineretului

O fotografie realizata in ianuarie 2010, intr-o tura prin cel mai mare viscol pe care l-am intalnit vreodata in Bucuresti.

Echipament utilizat: Canon 450D + Tamron 17-50mm 2.8

02

2

Fotografie realizata in februarie 2012, intr-o perioada in care colindam orasul noaptea cu aparatul si trepiedul dupa mine. Multumiri prietenilor care ma insoteau si care inghetau alaturi de mine!

Echipament utilizat: Canon 5D mk II + Canon 70-200mm 2.8 IS

03

3

Fotografie realizata tot in ianuarie 2010, prin acelasi viscol naprasnic.

Am observat atunci ca vantul iti este foarte bun prieten cand vrei sa fotografiezi pasari in zbor pentru ca le ingreuneaza inaintarea si poti realiza mult mai usor focusul. Recomand fotografiatul pasarilor in zbor in zilele cu vant!

Un alt loc bun de fotografiat pescarusi in Tineretului este pe pod. Pozitia mai inalta sau egala lor te va ajuta pentru ca fundalul va fi format din copaci sau lac si nu de cerul care de multe ori nu este ideal ca background. Copacii si lacul vor forma un fundal mai intunecat si mult mai bun pentru fotografiat pescarusi decat un cer gri sau foarte luminos. Merita incercat asta in zilele in care cerul nu este tocmai albastru si plin de nori albi!

Echipament utilizat: Canon 450D + Canon 70-300 USM IS

04

4

Nimic nu se compara cu zilele insorite de toamna! Octombrie, 2010.

Echipament utilizat: Canon 450D + Tamron 17-50mm 2.8

05

5

06

6

07

7

08

8

Fotografiile 5, 6, 7 si 8 sunt realizate toate in acelasi loc al parcului, loc pe care l-am cautat mult timp. Auzisem de existenta Ciufilor de Padure in Parcul Tineretului, insa niciodata nu am reusit sa ii localizez. Am intrebat persoanele care isi plimba cainii si paznicii parcului daca au vazut bufnite prin zona, insa fara prea mult succes. Am colindat toate aleile parcului cu ochii prin copaci cu speranta sa ii observ, insa fara prea mult succes. Intr-o seara, in timp ce ma plimbam cu bicicleta, i-am identificat dupa zgomotul pe care il faceau puii si am stiut exact unde sunt, unde sa ii caut ziua. Cu toate astea, mi-au mai trebuit cateva ture prin parc ca sa pot da de ei si pe timpul zilei, pentru ca reusesc sa se camufleze foarte bine. Intr-un final i-am gasit iar de atunci in fiecare an, in jurul lunilor mai-iunie, merg sa ii vizitez. Stiu sigur ca din perioada in care depun ouale (in general in martie-aprilie) pana cand puii cresc (aproximativ prin iunie) sunt acolo.

Bufnitele sunt pasarile mele preferate si am o mare bucurie cand le vad si mai ales cand reusesc sa le fotografiez! 🙂

Echipament utilizat: Canon 5D mk II + Canon 70-200 2.8 IS

Plimbari placute si pasnice,

Numai bine!

Mlastina Mosoroasa

by Marius Iancu

Dupa cateva zile petrecute prin Baile Olanesti si o tura prin Parcul National Buila Vanturarita in care am fost fascinat de piesaj, flora, insecte si schituri, am aflat despre o mlastina cu plante carnivore, Mosoroasa, o rezervatie naturala botanica in care se gaseste Drosera (planta carnivora). Imi doream de ceva timp sa ajung sa vad astfel de plante, asa ca acum era momentul potrivit si, impreuna cu alti cativa colegi, ne-am decis sa mergem acolo. Ni s-a spus ca se gaseste la cativa km de Olanesti.

IMG_2970

Intr-o zi, in timp ce ne intorceam de la cartat, am inceput sa intrebam prin satele din jur cum ajungem la ea. Initial, nimeni nu stia, insa am gasit o persoana care ne-a indrumat spre aceasta mlastina. Am ajuns intr-un final la drumul ce duce spre satul Mosoroasa si dealul Lacul Frumoasei, un drum ingust care dupa cateva zeci de metri devenea practicabil doar pentru tractoare si carute. Acolo am aflat ca aveam de urcat 5-6 km pana in sat si, din lipsa unui loc unde sa lasam masina si cum nu aveam prea mult timp la dispozitie, am decis sa lasam pe altadata.

In ziua urmatoare a plouat foarte mult asa ca a trebuit sa mai amanam o data drumul. Abia in a treia zi am pornit spre mlastina, de data aceasta ne insotea si Dl. Prof. Damian. Am gasit un alt coleg dispus sa ne duca pana unde incepea acel drum ingust.

IMG_2981

Dupa cateva sute de metri, am trecut de case si am ajuns intr-un loc superb al Subcarpatilor Getici (Subcarpatii Valcii) – campuri verzi cu multe capite de fan, stane si oameni primitori.

IMG_2976

Era tipul de peisaj ce mi-a placut dintodeuna, tipul de peisaj de care multi oameni uita si il dau pe oferte all inclusive din diferite zone. Indrumati de un cioban, am depasit si ultima portiune din drum, destul de noroioasa si am ajuns intr-un satuc de 10-20 de case, satul Mosoroasa. La intrare, am fost intampinati de un satean din al carui mormait am inteles ca doreste o tigara. Tot acesta ne-a indrumat catre magazinul satului si, in speranta de a gasi ceva de mancare, am mers intr-acolo. Am intrat cu totii in curte. Magazinul era inchis, insa dupa cateva batai in usa s-a auzit o voce somnoroasa. Era o copila bruneta, care, cu ochii umflati de somn, s-a rusinat de prezenta noastra si si-a chemat bunica sa ne serveasca.

IMG_3006

Cea din urma a parut initial o femeie destul de rece si retinuta insa, dupa cateva schimburi de vorbe, a inceput sa ne povesteasca viata de acolo. In curte si-a facut aparitia si un alt satean. Astfel, am ajuns sa mancam impreuna, sa discutam despre sat, primar si promisiunile facute de acesta localnicilor.

IMG_2992

Dupa un ceas am plecat de acolo tinand drumul in continuare, drum ce devenise inpracticabil chiar si pentru tractoare. Am ajuns la doua troite, iar o femeie de acolo ne-a sfatuit sa lasam drumul si sa o luam printre ele. Am ascultat-o, lucru ce-a facut sa ajungem intr-un loc cu vegetatie deasa, destul de intunecos. Am intrat pasind pe un covor moale de muschi si ne-am invartit cateva minute pe acolo.

IMG_3037

Fiind dezamagiti ca nu am gasit plantele pe care le cautam am vrut sa plecam, insa curiozitatea ne-a facut sa ne indreptam catre un luminis ce se vedea la 10-15 m in fata. Ne-am facut loc prin vegetatia deasa si, ajunsi in luminis, am realizat ca aceea era cu adevarat mlastina Mosoroasa.

IMG_3067

Bocancii au devenit acolo inutili, scufundandu-ne pana aproape de genunchi in unele zone, insa, covorul verde cu zone rosii format din muschiul de turba si Drosera ne-a facut sa nu realizam asta. Am fost fascinati de aceste smocuri de plante, pe care se vedeau diferite musculite capturate si nu ne mai induram sa plecam.

IMG_0399

Am parasit aceasta mlastina fericiti ca ne-am indeplinit scopul si mirati ca a trebuit sa o cautam fara a exista indicatoare sau panouri care sa te indrume catre aceasta rezevatie naturala. Totusi, am cazut de acord ca e mai bine sa o vizitezi fara a fi deranjat de muzica tare si fumul gratarelor, prezente in cele mai multe locuri de genul si care ne sunt cunoscute.

Numai bine !