marius iancu

fotografie, locuri si povesti

02 Pasajul pietonal Halta Basarab

by marius iancu

Pasajul pietonal ce trece peste Halta Basarab reprezinta pentru mine unul din cele mai dragi locuri din Bucuresti. L-am descoperit prin liceu in timp ce experimentam rute noi catre casa si am fost inca de pe atunci impresionat. In ultimul an l-am vizitat destul de des si i-am cunoscut toate fetele, de la cele insorite si calduroase de vara, pana la cele geroase cand traversatul lui reprezinta un adevarat sport extrem. Mai mereu am avut cu mine o camera si am rapit cateva momente pe care le voi prezenta mai jos.

Print

1Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

5Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

10Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak TRI-X Pan 400 Bw

2Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

12Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

4Canon 5D Mark II + Canon 50 mm 1.8

6Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak TRI-X Pan 400 Bw

IMG_9376Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

3Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak  200

11Canon 620i + Canon 50 mm 1.8, Kodak 200

7Canon 5D Mark II + Canon 70-200 mm IS 2.8

Toate cele bune!

01 Parcul Tineretului

by marius iancu

New Project!

Acesta este primul articol dintr-o serie ce va fi dedicata pasionatilor de fotografie si de plimbari. Articolele vor fi despre diferite parcuri, localitati sau zone si vor curpinde fotografii + localizarea acestora pe harta. Punand in evidenta locuri unde poti descoperi natura, oameni sau peisaje interesante, locuri pe care le-am descoperit in lungile mele plimbari, incerc sa vin in ajutorul celor care trec prin momente mai proaste, momente de plafonare in care parca nu gasesc nimic nou de fotografiat.

Deschid aceasta serie cu un articol despre Parcul Tineretului.

Print

Atentie! Pe harta sunt marcate locurile din care au fost efectuate fotografiile, nu locul fotografiat!

01

Parcul Tineretului

O fotografie realizata in ianuarie 2010, intr-o tura prin cel mai mare viscol pe care l-am intalnit vreodata in Bucuresti.

Echipament utilizat: Canon 450D + Tamron 17-50mm 2.8

02

2

Fotografie realizata in februarie 2012, intr-o perioada in care colindam orasul noaptea cu aparatul si trepiedul dupa mine. Multumiri prietenilor care ma insoteau si care inghetau alaturi de mine!

Echipament utilizat: Canon 5D mk II + Canon 70-200mm 2.8 IS

03

3

Fotografie realizata tot in ianuarie 2010, prin acelasi viscol naprasnic.

Am observat atunci ca vantul iti este foarte bun prieten cand vrei sa fotografiezi pasari in zbor pentru ca le ingreuneaza inaintarea si poti realiza mult mai usor focusul. Recomand fotografiatul pasarilor in zbor in zilele cu vant!

Un alt loc bun de fotografiat pescarusi in Tineretului este pe pod. Pozitia mai inalta sau egala lor te va ajuta pentru ca fundalul va fi format din copaci sau lac si nu de cerul care de multe ori nu este ideal ca background. Copacii si lacul vor forma un fundal mai intunecat si mult mai bun pentru fotografiat pescarusi decat un cer gri sau foarte luminos. Merita incercat asta in zilele in care cerul nu este tocmai albastru si plin de nori albi!

Echipament utilizat: Canon 450D + Canon 70-300 USM IS

04

4

Nimic nu se compara cu zilele insorite de toamna! Octombrie, 2010.

Echipament utilizat: Canon 450D + Tamron 17-50mm 2.8

05

5

06

6

07

7

08

8

Fotografiile 5, 6, 7 si 8 sunt realizate toate in acelasi loc al parcului, loc pe care l-am cautat mult timp. Auzisem de existenta Ciufilor de Padure in Parcul Tineretului, insa niciodata nu am reusit sa ii localizez. Am intrebat persoanele care isi plimba cainii si paznicii parcului daca au vazut bufnite prin zona, insa fara prea mult succes. Am colindat toate aleile parcului cu ochii prin copaci cu speranta sa ii observ, insa fara prea mult succes. Intr-o seara, in timp ce ma plimbam cu bicicleta, i-am identificat dupa zgomotul pe care il faceau puii si am stiut exact unde sunt, unde sa ii caut ziua. Cu toate astea, mi-au mai trebuit cateva ture prin parc ca sa pot da de ei si pe timpul zilei, pentru ca reusesc sa se camufleze foarte bine. Intr-un final i-am gasit iar de atunci in fiecare an, in jurul lunilor mai-iunie, merg sa ii vizitez. Stiu sigur ca din perioada in care depun ouale (in general in martie-aprilie) pana cand puii cresc (aproximativ prin iunie) sunt acolo.

Bufnitele sunt pasarile mele preferate si am o mare bucurie cand le vad si mai ales cand reusesc sa le fotografiez!🙂

Echipament utilizat: Canon 5D mk II + Canon 70-200 2.8 IS

Plimbari placute si pasnice,

Numai bine!

Ti s-a furat echipamentul foto?

by Marius Iancu

http://www.blacklistfoto.ro este un site ce vine in ajutorul tau !

Concurs de fotografie: „Foto-haiku: Orasul”

by Marius Iancu

O provocare pe cat de dificila pe atat de spectaculoasa si unica !

Comunitatefoto.ro  si Asociatia „Bucurestiul Meu Drag” , la ideea Ioanei Dinescu, psiholog si autor de haiku (Clubul Roman de Haiku), lanseaza pe 15 noiembrie „Foto-haiku: Orasul” . 

Concurentii trebuie sa ilustreze intr-o creatie foto unul din cele 137 de haiku-uri, scrise pe tema orasului de comunitatea autorilor de haiku din Romania.

Fiti parte din acest proiect interdisciplinar, pionierat absolut in viata culturala romaneasca!

Mai multe detalii gasiti aici.

Mult succes!

Mlastina Mosoroasa

by Marius Iancu

Dupa cateva zile petrecute prin Baile Olanesti si o tura prin Parcul National Buila Vanturarita in care am fost fascinat de piesaj, flora, insecte si schituri, am aflat despre o mlastina cu plante carnivore, Mosoroasa, o rezervatie naturala botanica in care se gaseste Drosera (planta carnivora). Imi doream de ceva timp sa ajung sa vad astfel de plante, asa ca acum era momentul potrivit si, impreuna cu alti cativa colegi, ne-am decis sa mergem acolo. Ni s-a spus ca se gaseste la cativa km de Olanesti.

IMG_2970

Intr-o zi, in timp ce ne intorceam de la cartat, am inceput sa intrebam prin satele din jur cum ajungem la ea. Initial, nimeni nu stia, insa am gasit o persoana care ne-a indrumat spre aceasta mlastina. Am ajuns intr-un final la drumul ce duce spre satul Mosoroasa si dealul Lacul Frumoasei, un drum ingust care dupa cateva zeci de metri devenea practicabil doar pentru tractoare si carute. Acolo am aflat ca aveam de urcat 5-6 km pana in sat si, din lipsa unui loc unde sa lasam masina si cum nu aveam prea mult timp la dispozitie, am decis sa lasam pe altadata.

In ziua urmatoare a plouat foarte mult asa ca a trebuit sa mai amanam o data drumul. Abia in a treia zi am pornit spre mlastina, de data aceasta ne insotea si Dl. Prof. Damian. Am gasit un alt coleg dispus sa ne duca pana unde incepea acel drum ingust.

IMG_2981

Dupa cateva sute de metri, am trecut de case si am ajuns intr-un loc superb al Subcarpatilor Getici (Subcarpatii Valcii) – campuri verzi cu multe capite de fan, stane si oameni primitori.

IMG_2976

Era tipul de peisaj ce mi-a placut dintodeuna, tipul de peisaj de care multi oameni uita si il dau pe oferte all inclusive din diferite zone. Indrumati de un cioban, am depasit si ultima portiune din drum, destul de noroioasa si am ajuns intr-un satuc de 10-20 de case, satul Mosoroasa. La intrare, am fost intampinati de un satean din al carui mormait am inteles ca doreste o tigara. Tot acesta ne-a indrumat catre magazinul satului si, in speranta de a gasi ceva de mancare, am mers intr-acolo. Am intrat cu totii in curte. Magazinul era inchis, insa dupa cateva batai in usa s-a auzit o voce somnoroasa. Era o copila bruneta, care, cu ochii umflati de somn, s-a rusinat de prezenta noastra si si-a chemat bunica sa ne serveasca.

IMG_3006

Cea din urma a parut initial o femeie destul de rece si retinuta insa, dupa cateva schimburi de vorbe, a inceput sa ne povesteasca viata de acolo. In curte si-a facut aparitia si un alt satean. Astfel, am ajuns sa mancam impreuna, sa discutam despre sat, primar si promisiunile facute de acesta localnicilor.

IMG_2992

Dupa un ceas am plecat de acolo tinand drumul in continuare, drum ce devenise inpracticabil chiar si pentru tractoare. Am ajuns la doua troite, iar o femeie de acolo ne-a sfatuit sa lasam drumul si sa o luam printre ele. Am ascultat-o, lucru ce-a facut sa ajungem intr-un loc cu vegetatie deasa, destul de intunecos. Am intrat pasind pe un covor moale de muschi si ne-am invartit cateva minute pe acolo.

IMG_3037

Fiind dezamagiti ca nu am gasit plantele pe care le cautam am vrut sa plecam, insa curiozitatea ne-a facut sa ne indreptam catre un luminis ce se vedea la 10-15 m in fata. Ne-am facut loc prin vegetatia deasa si, ajunsi in luminis, am realizat ca aceea era cu adevarat mlastina Mosoroasa.

IMG_3067

Bocancii au devenit acolo inutili, scufundandu-ne pana aproape de genunchi in unele zone, insa, covorul verde cu zone rosii format din muschiul de turba si Drosera ne-a facut sa nu realizam asta. Am fost fascinati de aceste smocuri de plante, pe care se vedeau diferite musculite capturate si nu ne mai induram sa plecam.

IMG_0399

Am parasit aceasta mlastina fericiti ca ne-am indeplinit scopul si mirati ca a trebuit sa o cautam fara a exista indicatoare sau panouri care sa te indrume catre aceasta rezevatie naturala. Totusi, am cazut de acord ca e mai bine sa o vizitezi fara a fi deranjat de muzica tare si fumul gratarelor, prezente in cele mai multe locuri de genul si care ne sunt cunoscute.

Numai bine !

Hotel Cismigiu

by Marius Iancu

Hotel Cismigiu

Realizata in urma cu un an de la etajul III al hotelului; este printre primele mele fotografii. Am ales sa scriu despre ea pentru ca este singura de pana acum premiata intr-un concurs si prezenta intr-o expozitie, dar si pentru ca Hotel Cismigiu este un loc special. Nu o sa redau detalii tehnice ci mai mult o sa povestesc despre cum am ajuns sa fac aceasta fotografie, despre cum am ajuns in hotel si cate ceva despre el.

De Hotel Cismigiu am auzit prima data in clasa a-VII-a, intr-un camp de cercetasi. Intr-o  noapte, in jurul unui foc de tabara cativa exploratori (ramura de varsta la cercetasi) cantau melodia fostei trupe Vama Veche intitulata chiar Hotel Cismigiu. Era exagerata si vulgara dar imi placea si asta m-a facut sa ascult si alte melodii ale trupei cand am ajuns in Bucuresti. Prin liceu am aflat unde este acest hotel si, desi era parasit si intr-o stare deplorabila, am fost fascinat de el. Am inceput sa caut informatii pe net insa am fost dezamagit pentru ca nu am gasit decat schitele lui si prea putine informatii. Am mai aflat de existenta unui documentar (pe care nici acum nu l-am gasit).

Inainte de a povesti cum am intrat in hotel am sa va prezint cateva din acele informatii pe care le-am gasit atunci.

Hotelul Cismigiu a fost prima cladire construita pe Bulevardul Elisabeta, in 1912, de arhitectul Nicolas Pissiota. Pana in 1948, cand a fost revendicat de comunisti, hotelul a apartinut familiei arhitectului. Dupa revolutia din 1989 a redevenit hotel si apoi camin studentesc. A fost scos din uz in 1995 si retrocedat in 2001 de Traian Basescu. Hotel Cismigiu era pe vremuri singurul loc unde se vindea bere la halba. In perioada cat a fost camin studentesc erau conditii de trai nefavorabile, insa studentii nu prea tineau cont de acest aspect. Cu toate ca acestia au ramas cu amintiri placute, le e imposibil sa uite acel accident. Se spune ca o fata a cazut in casa liftului…

Dupa toate informatiile aflate m-am hotarat impreuna cu un grup de prieteni sa intram in acest hotel. A urmat o perioada in care ne-am tot gandit cum am putea intra si deja ne imaginam cum arata scarile, casa liftului sau cum se vede bulevardul de la ultimile etaje. Speranta a cam disparut cand am vazut ca hotelul este pazit, asa ca planul nostru  a fost abandonat.

Dupa cateva luni, in timp ce ma indreptam spre Cismigiu cu Stefan, la usa hotelului era un paznic. Mi-am facut curaj si am intrat in vorba cu el, iar dupa ce am schimbat cateva cuvinte l-am intrebat daca am putea si noi sa vizitam cladirea, sa vedem despre ce e vorba. Am fost refuzati sec, insa dupa cateva minute in care am tot discutat despre hotel si situatia lui actuala paznicul ne-a zis in soapta: “veniti duminica dimineata, in jurul orei 10!” .  M-am hotarat sa merg duminica dimineata acolo impreuna cu 2-3 prieteni. Nu am vrut sa le spun unde mergem.. am vrut sa fie surpriza. Stefan care stia despre ce e vorba nu a putut veni iar Liviu nu a avut incredere in surpriza mea de duminica dimineata pe o vreme atat de ploioasa. In schimb, Raluca, plina de curiozitate si speriata de gandul ca se va trezi de dimineata, a fost singura ce a avut curaj si incredere sa vina. A doua zi ne-am intalnit in statia autobuzului 385 de la Unirii si dupa o cearta inversunata, lucru firesc intre noi, pentru ca nimerisem in statii diferite, am plecat spre hotel. Nu stia incotro mergem, banuia ca la film. Ca sa nu isi dea seama am luat-o prin centrul istoric. Dupa ce am trecut de Valea regilor (fosta locatie) am vazut un zambet larg dupa care mi-a spus:”esti nebun! sper ca nu ma pui sa ma catar”.

Am ajuns in fata hotelului, am ciocanit la un mic gemulet si apoi acelasi paznic a aparut in dreptul usii. S-a uitat la mine de parca ma vazuse prima data insa m-a recunoscut repede si dupa ce a aruncat o privire atenta in jur ne-a primit in hotel. Desi pentru asta venisem nu-mi venea sa cred ca am intrat. Am inceput asa zisul tur al hotelului prin vizita cinematografului care era o incapere trista, intunecoasa si goala. Dupa am urcat la etaj ferindu-ne de gropile dese si mari din podele. Spre curtea interioara nu mai exista perete iar aceasta este doar depozitul de gunoi al locatarilor din jur. Camerele hotelului parca au uitat si ele de petrecerile studentilor de aici, acum din loc in loc se vad mici urme ale celor care vor sa renoveze hotelul. Mi-a placut insa fosta berarie Gambrinus, am privit-o de undeva de sus si parca imi imaginam viata de altadata din ea. La urmatoarele etaje am urcat pe alte scari, putin mai solide decat primele. Ajunsi la etajul III, fiind si ultimul vizitat, am admirat bulevardul de la inaltime, observand acoperisurile vechi ale caselor din jur si cladirile inalte din departare. Cel mai frumos se vedea de pe un geam al fetei laterale a hotelului, loc de unde este si facuta fotografia de la care am pornit acest articol. Aveam in fata un acoperis vechi pe care ploaia si timpul lasesera urme, un bulevard pustiu duminica dimineata dupa ploaie si primaria. Am incercat sa le incadrez cat am putut de bine insa geamul ingust si pervazul subred pe care pasisem nu mi-au permis multe. Dupa ce am am admirat si fotografiat privelistea mult dorita, am coborat indreptandu-ne spre iesire.

Inainte sa parasim cladirea am trecut si pe langa vestita casa a liftului, loc pentru care vroia in mod special sa vina Liviu. Cu asta s-a cam incheiat turul nostru si pot sa spun ca a fost o experienta frumoasa pe care ne-o doream de mult.

Numai bine!

www.mariusiancu.ro