Mlastina Mosoroasa

by Marius Iancu

Dupa cateva zile petrecute prin Baile Olanesti si o tura prin Parcul National Buila Vanturarita in care am fost fascinat de piesaj, flora, insecte si schituri, am aflat despre o mlastina cu plante carnivore, Mosoroasa, o rezervatie naturala botanica in care se gaseste Drosera (planta carnivora). Imi doream de ceva timp sa ajung sa vad astfel de plante, asa ca acum era momentul potrivit si, impreuna cu alti cativa colegi, ne-am decis sa mergem acolo. Ni s-a spus ca se gaseste la cativa km de Olanesti.

IMG_2970

Intr-o zi, in timp ce ne intorceam de la cartat, am inceput sa intrebam prin satele din jur cum ajungem la ea. Initial, nimeni nu stia, insa am gasit o persoana care ne-a indrumat spre aceasta mlastina. Am ajuns intr-un final la drumul ce duce spre satul Mosoroasa si dealul Lacul Frumoasei, un drum ingust care dupa cateva zeci de metri devenea practicabil doar pentru tractoare si carute. Acolo am aflat ca aveam de urcat 5-6 km pana in sat si, din lipsa unui loc unde sa lasam masina si cum nu aveam prea mult timp la dispozitie, am decis sa lasam pe altadata.

In ziua urmatoare a plouat foarte mult asa ca a trebuit sa mai amanam o data drumul. Abia in a treia zi am pornit spre mlastina, de data aceasta ne insotea si Dl. Prof. Damian. Am gasit un alt coleg dispus sa ne duca pana unde incepea acel drum ingust.

IMG_2981

Dupa cateva sute de metri, am trecut de case si am ajuns intr-un loc superb al Subcarpatilor Getici (Subcarpatii Valcii) – campuri verzi cu multe capite de fan, stane si oameni primitori.

IMG_2976

Era tipul de peisaj ce mi-a placut dintodeuna, tipul de peisaj de care multi oameni uita si il dau pe oferte all inclusive din diferite zone. Indrumati de un cioban, am depasit si ultima portiune din drum, destul de noroioasa si am ajuns intr-un satuc de 10-20 de case, satul Mosoroasa. La intrare, am fost intampinati de un satean din al carui mormait am inteles ca doreste o tigara. Tot acesta ne-a indrumat catre magazinul satului si, in speranta de a gasi ceva de mancare, am mers intr-acolo. Am intrat cu totii in curte. Magazinul era inchis, insa dupa cateva batai in usa s-a auzit o voce somnoroasa. Era o copila bruneta, care, cu ochii umflati de somn, s-a rusinat de prezenta noastra si si-a chemat bunica sa ne serveasca.

IMG_3006

Cea din urma a parut initial o femeie destul de rece si retinuta insa, dupa cateva schimburi de vorbe, a inceput sa ne povesteasca viata de acolo. In curte si-a facut aparitia si un alt satean. Astfel, am ajuns sa mancam impreuna, sa discutam despre sat, primar si promisiunile facute de acesta localnicilor.

IMG_2992

Dupa un ceas am plecat de acolo tinand drumul in continuare, drum ce devenise inpracticabil chiar si pentru tractoare. Am ajuns la doua troite, iar o femeie de acolo ne-a sfatuit sa lasam drumul si sa o luam printre ele. Am ascultat-o, lucru ce-a facut sa ajungem intr-un loc cu vegetatie deasa, destul de intunecos. Am intrat pasind pe un covor moale de muschi si ne-am invartit cateva minute pe acolo.

IMG_3037

Fiind dezamagiti ca nu am gasit plantele pe care le cautam am vrut sa plecam, insa curiozitatea ne-a facut sa ne indreptam catre un luminis ce se vedea la 10-15 m in fata. Ne-am facut loc prin vegetatia deasa si, ajunsi in luminis, am realizat ca aceea era cu adevarat mlastina Mosoroasa.

IMG_3067

Bocancii au devenit acolo inutili, scufundandu-ne pana aproape de genunchi in unele zone, insa, covorul verde cu zone rosii format din muschiul de turba si Drosera ne-a facut sa nu realizam asta. Am fost fascinati de aceste smocuri de plante, pe care se vedeau diferite musculite capturate si nu ne mai induram sa plecam.

IMG_0399

Am parasit aceasta mlastina fericiti ca ne-am indeplinit scopul si mirati ca a trebuit sa o cautam fara a exista indicatoare sau panouri care sa te indrume catre aceasta rezevatie naturala. Totusi, am cazut de acord ca e mai bine sa o vizitezi fara a fi deranjat de muzica tare si fumul gratarelor, prezente in cele mai multe locuri de genul si care ne sunt cunoscute.

Numai bine !